FlimoGPS - Urmarire GPS Flote Auto

Monitorizare GPS – Ce este și cum funcționează?

Sistemele de monitorizare GPS au devenit un aspect prezent în diverse domenii, de la transport și logistică până la managementul flotelor și securitatea vehiculelor.

Cu ajutorul acestor tehnologii, organizațiile pot obține o vizualizare în timp real a activităților pe teren, pot optimiza rutele și pot gestiona eficient resursele.

În acest articol, vom explora ce este și cum funționează aceste echipamente.

Ce este un sistem de monitorizare GPS?

GPS reprezintă acronimul pentru Sistemul Global de Poziționare, acesta fiind o tehnologie ce permite determinarea precisă a locației pe întreg globul.

Funcționează prin utilizarea sateliților în orbită ca puncte de referință pentru localizarea pe suprafața terestră. Prin măsurarea exactă a distanței în linie dreaptă între receptor și cel puțin patru sateliți, GPS-ul permite determinarea precisă a poziției oricărui punct de pe Pământ, inclusiv latitudinea, longitudinea și altitudinea acestuia.

Diferența dintre tracker GPS și un sistem de navigație

Trackerele GPS folosesc o rețea de sateliți ca să determine locul în care se află mașina (prin trilaterație).

Diferența dintre cele două tehnologii este că un tracker GPS înregistrează locul și obiceiurile tale în timp ce conduci și le transmite în timp real, pe când un sistem de navigație îți spune locul și îți dă indicații de drum.

Cum funcționează dispozitivul de urmărire auto

Dispozitivele de urmărire auto sunt echipamente de monitorizare GPS conectate la vehicule. Acestea sunt capabile să comunice cu o rețea de sateliți pentru a determina precis locația vehiculului și pot să fie conectate la rețeaua mobilă pentru a transmite date către un server central de urmărire.

Odată instalat, dispozitivul poate monitoriza în timp real locația vehiculului. Informațiile despre locație sunt apoi transmise către un server central. Aici vor fi procesate și afișate într-o interfață web sau mobilă pentru vizualizarea de către proprietarul vehiculului.

Dispozitivul de urmărire auto este compus din două componente principale: receptorul GPS, care colectează semnalele de la sateliți și determină locația exactă a vehiculului, și dispozitivul de comunicații, care transmite aceste informații către serverul central accesibil prin internet.

În plus, aceste dispozitive pot oferi și alte funcționalități utile, precum monitorizarea consumului de combustibil prin sonda litrometrică sau echipamente de comunicare prin voce. Aceste informații suplimentare contribuie la îmbunătățirea siguranței vehiculului și a șoferului, de asemenea, permit monitorizarea performanței și eficienței operaționale ale flotei de vehicule a unei companii.

Ce mai poate să facă un sistem de localizare GPS?

Deși principalul scop al acestor sisteme este monitorizarea în timp real, echipamentele pot fi folosite pentru mai multe scopuri oferind astfel diferite avantaje precum:

  • Kilometri parcurși – poți verifica în orice secundă kilometri parcurși avehiculului monitorizat;
  • Monitorizează viteza de deplasare – poate transmite în aplicația de monitorizare graficul de viteză atât în timp real cât și retroactiv;
  • Vizualizează ruta vehiculului – are opțiunea de a oferi informații precum locațiile tranzitate, kilometri parcurși, țările tranzitate;
  • Poate alerta tensiunea alimentară scăzută – te poate anunța prin e-mail și SMS dacă tensiunea de alimentare din baterie scade sub amperajul setat;
  • Foaia de parcurs – prin folosirea unui astfel de sistem poți obține informații cu privire la activitatea zilnică, tronsoane de drum circulate, data și ora de plecare, data și ora de sosire, locația de plecare, locația de sosire, podistanța, timpul de funcționare;
  • Raportul de  ore lucrate – ai posibilitatea de generare a unor rapoartele care să îți arate orele lucrate;
  • FAZ – generarea fișei de activități zilnice pentru vehicule.

Un sistem de monitorizare GPS pentru vehicule reprezintă un dispozitiv avansat ce te ajută în urmărirea și monitorizarea precisă a poziției unui vehicul în timp real, folosind semnalele transmise de sateliți.

Pe lângă furnizarea poziției exacte a vehiculului în orice moment, un echipament de monitorizare GPS îți poate oferi detalii importante despre mai multe aspecte, ușurându-ți munca în ceea ce privește afacerea ta.

5/5 - (3 votes)

Share:

Facebook
Twitter
Pinterest
LinkedIn
FlimoGPS

Ultimele articole

Scrie-ne ACUM!
1
Ai nevoie de ajutor?
FlimoGPS
Bună ziua! 👋
Cu ce vă putem ajuta?